“Laudaţi pe Domnul întru sfinţii Săi”

         Hristos a înviat!
         În Duminica a treia ce urmează prăznuirii Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească ne înfaţişeaza pilda Sfintelor Femei care L-au urmat pe Mântuitorul şi în mormânt. Femeile Mironosiţe s-au învredicit a fi apostolii apostolilor: ele au plecat “cu frică şi cu bucurie mare ca să vestească ucenicilor Lui“ Învierea,“dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întampinat zicând: Bucuraţi-vă!“ .

        Duminica Femeilor Mironosiţe este Ziua Femeii Creştine. Duminica este prima zi a săptămânii, Ziua Creaţiei şi a Învierii Vieţii. Ne amintim că în această zi Mântuitorul ridică femeia la demnitatea pe care a avut-o înainte de căderea în păcat din Gradina Eden. Prin ascultarea de şarpe şi atragerea barbatului de sub ascultarea poruncii lui Dumnezeu, prima femeie şi toata partea femeiasca născută din ea cade sub blestemul unei vieţi de povară, de suferinţă alături de bărbatul ei. Femeia în societatea dinainte de venirea Mântuitorului era privită cu neîncredere pentru slăbiciunea ei şi chiar considerată un obiect aparţinând bărbatului. El putea dispune de toată fiinţa ei fără vreun drept de aparare. Un exemplu ar fi poligamia intens practicată în trecut, care marchează disconsideraţia feminitaţii şi dominaţia excesivă a bărbatului.

        Dumnezeu pedepseşte spre înţelepţire, iar Mântuitorul nu numai povăţuieşte, ci şi împlineşte mila, iertarea şi jerfa: "Din pricina învârtoşării inimii voastre v'a dat voie Moise să vă lăsati femeile, dar la inceput n'a fost aşa. Iar Eu vă spun că, în afară de vina desfrânarii, oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, savârşeşte adulter; şi cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârşeşte".Vrajba dintre bărbat şi femeie se destramă. Pacea se instaurează! Familia creştină – soţ, soţie, copliaşi -,icoană a Sfintei Treimi -Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - triumfă!

        Prin ascultarea Preacuratei Fecioare Maria, aratată de mărturisirea credinţei în pronia lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc, prin răspunsul la chemarea ce i se adresase -“Fie mie dupa cuvantul tau!” -, urmat de întruparea Fiului lui Dumnezeu spre Învierea întregului neam omenesc, Dumnezeu arată bunavoinţă şi oricărei femei îi adresează chemarea la adevărata Viaţă.

        Părintele Constantin Sârbu, martir din perioada comunistă, afirmă că “societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei.” Iar dacă tot s-a menţionat perioada comunistă, facem referire că ziua de 8 martie, sărbatoare socialistă instaurată în România şi impusă în contextul vremii de regimul Ceauşescu , este o schimonosire a adevaratei zile a femeii. Femeia, urmând Femeilor Mironosiţe se ridică prin Hristos sau se pierde! Oare cate femei stiu cât îi datorează Mântuitorului Hristos ?

        Astfel, Biserica Ortodoxă, prin Sfinţii Parinţi, organe ale Duhului Sfânt, aşează înaintea fiilor ei pe Sfintele Femei Mironosiţe alături de ucenicii Domnului, Iosif cel cu bun chip (în sensul de nobil, om cu o funcţie importantă în societatea evreiască din vremea Mântuitorului) şi Nicodim, pentru a le arăta că iubirea şi devotamentul sunt mereu încununate cu bucurie. Un îndemn puternic pe care îl putem desprinde din exemplul Sfintelor Femei purtatoare de mir ar fi cel al stăruinţei, al credincioşiei care depaşeşte barierele morţii, al curajului urmării lui Hristos până la capăt, cu asumarea unor riscuri binecuvântate.

        În încheiere vă propunem cuvântul Sfântului Ierarh Teofan Zăvorâtul din cartea “Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” la Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe:

        “Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit!

        Iar bărbaţii parcă se împiedică în picioare: merg la mormânt, îl văd pustiu şi rămăn în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Domnul?

        Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de greşeala din pricina înaltului preţ al dragostei şi al ţintei sale.

        Atunci cand au vazut şi pipăit şi ei, fiecare dintr-înşii a mărturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: “Domnul meu si Dumnezeul meu” , şi de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul.

        Mironosiţele şi Apostolii închipuie cele două laturi ale vieţii noastre: simţirea şi chibzuinţa.

        Fără simţire, viaţa nu e viaţă; fără chibzuinţă, viaţa e oarbă – iroseşte mult şi dă puţină roadă sănatoasă.

        Simţirea trebuie să meargă înainte şi să dea imbold, iar chibzuinţa să hotărasca timpul, locul, mijlocul de împlinire şi, îndeobşte, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă.

        Înlauntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă – chibzuinţa. Atunci când simţurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate ca ne vom putea bizui numai pe inimă, aşa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori şi roade, şi din inimă va începe atunci să răsară binele, amestecându-se în chip întelegator în curgerea vieţii noastre”.

        Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra noastră harul Preasfântului Său Duh, să ne deschidă inimile, minţile şi ochii noştri spre a putea discerne şi împlini Voia Sa pentru a-L auzi şi noi împreuna cu Sfintele Femei Mironosiţe spunându-ne “Bucuraţi-va!”. Amin!